15 Iunie | Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice

Mesajul de comemorare ar trebui completat cu numărul și data deciziei definitive
ce, în anul 2026, încă nu a fost pronunțată în dosarul mineriadei din anul 1990

Ziua de azi, 15 iunie 2026, este marcată pentru prima dată ca zi națională dedicată memoriei victimelor mineriadei din perioada 13-15 iunie 1990. A fost stabilită de curând prin Legea nr. 93 din 10 Iunie 2026 pentru instituirea Zilei Naționale a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 482 din 10 iunie 2026:

"Art. 1. Se instituie ziua de 15 iunie ca "Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice, cu scopul de a cinsti memoria victimelor represiunii violente din iunie 1990, de a promova educația civică și de a preveni repetarea atrocităților."

Potrivit art. 2 din acest act normativ, cu ocazia acestei noi zile naționale, "autoritățile și instituțiile publice, unitățile și instituțiile de învățământ, mass media și organizațiile neguvernamentale pot organiza manifestări culturale, educative și comemorative dedicate memoriei victimelor și promovării valorilor democratice", iar "Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot difuza emisiuni tematice despre evenimentele din 13-15 iunie 1990."

Îmi plac zilele noastre naționale și le respect la fel ca orice cetățean român, mă bucură această nouă zi națională, dar ... Dacă această lege a apărut "ca o reafirmare a angajamentului României față de democrație și statul de drept", să nu uităm faptul că a durat 36 de ani ca să facă această reafirmare necesară și că procesul încă e pe rol. 

Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 încă nu are o soluție definitivă, fiind restituit pentru a patra oară la Parchetul Militar de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru remedierea unor neregularități. În acest dosar au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității:

• fostul președinte ales Ion Iliescu, 
• fostul prim ministru Petre Roman, 
• Sârbu Adrian fost consilier al prim-ministrului,
• Voiculescu Gelu-Voican fostul viceprim-ministru în Guvernul Provizoriu de Uniune Națională al României, 
• Măgureanu Virgil fost director al Serviciului Român de Informații, 
• Miron Cozma ca lider de sindicat la data săvârșirii faptelor, 
• gl. (r) Dobrinoiu Vasile fost comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne, 
• col. (r) Petre Petre fost comandant al Unității Militare 0575 Măgurele din subordinea Ministerului de Interne. 

Toți ca subiecți pasivi secundari împreună cu alte mii de subiecți pasivi secundari distribuiți pe literele art. 439 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal. Situația de fapt reținută pentru reprezentanții autorităților publice a fost de forma că în perioada 13-15 iunie 1990 au lansat o politică de represiune împotriva intelectualilor, studenților și altor categorii sociale care manifestau pașnic în Piața Universității din București încă din luna aprilie a aceluiași an ...

Termenii ”represiuni antidemocratice”, ”victime”, ”represiuni violente” și ”atrocități” utilizați în cuprinsul acestei legi ar putea marca totodată un acord implicit asupra încetării tergiversării de 36 de ani a judecării acestei mineriade de către instanțele judecătorești și pronunțarea unei decizii definitive prin care să se stabilească faptele, vinovații și ce nu a devenit imposibil de aplicat prin trecerea timpului. 

S-ar putea ca, în curând, cineva să își dea seama că a fost o imprudență pentru că procesul nu mai poate trena, iar faptele nu mai pot fi stabilite altfel, mai blând, dacă într-o lege au fost stabiliți acești termeni cu privire la fapte, căci ea devine temei juridic cât timp e în vigoare. Sigur că nu se aplică în niciun mod retroactiv, dar nu e ca și când n-ar exista și vom afla la ce va fi utilă în forma aceasta. 

Într-o minte interesată ar putea încolți ideea să fie atacată la Curtea Constituțională pentru acești termeni duri care nu au fost stabiliți în prealabil de către autorități competente în urma unor cercetări judecătorești stabilite de către cea mai înaltă instanță judecătorească printr-o decizie definitivă. Sigur că stabilirea noii zile naționale și a datei acesteia nu cred că deranjează pe nimeni, însă terminologia folosită trebuia evitată cât timp faptele și autorii se află în cursul unor proceduri judiciare ca să nu le dea căi de atac în viitor, oricât de îndepărtat, pentru că faptele reținute sunt imprescriptibile.

De ce? Pentru că stabilirea faptelor nu a fost făcută de către instanță ci de către legiuitor în perioada premergătoare pronunțării unei hotărâri judecătorești indicând cuvinte care ar putea deveni părți din conținutul acesteia: când afirmi că există ”victime” implicit arăți că există vinovați care au comis respectivele ”represiuni antidemocratice”, ”represiuni violente” și ”atrocități”. Am văzut cu toții la televizor ce s-a întâmplat, însă ordinea instituțiilor și autorităților publice, a modului și a momentului în care o spun contează în drept. Pe de o parte cred că puteau să se abțină de la utilizarea acestor termeni deocamdată, pe de altă parte sper că opinia mea e greșită.

O bună parte dintre cei vinovați au decedat, ceea ce mi se pare că s-a și așteptat și nici ceilalți nu mai sunt chiar tineri. O parte dintre victimele violențelor sau rudele victimelor poate că nu mai sunt printre noi ca să se mire de instituirea acestei zile naționale în lipsa consecințelor juridice penale și civile ce ar fi trebuit să vină ca o slabă compensare a unor vieți omenești pierdute, a multor persoane rănite și a vandalizărilor ne-necesare în lupte purtate între civili români pe timp de pace în urmă cu 3 decenii și jumătate ”trecute fix”:

36 de ani le-a luat să denumească manifestările publice din timpul mineriadei respective "atrocități", ”represiuni antidemocratice”, ”represiuni violente” cu ”victime” într-un act normativ și să adopte o măsură minimală de reparație morală pentru 4 cetățeni decedați, două persoane violate, 1300 de cetățeni răniți și 1200 cetățeni lipsiți de libertate în mod ilegal în condiții de oprire violentă a protestelor pașnice din 22 aprilie-13 iunie 1990, cu durata de aproape 2 luni, din Piața Universității din București împotriva formei de democrație instalată urmare revoluției din 22 decembrie 1989. 

În atare condiții, felicit reprezentanții statului român implicați în adoptarea acestei legi și pe cei care ar fi putut și ar fi trebuit să rezolve cazul și să acorde toate reparațiile care se cuveneau prin emiterea de legislație și decizii judecătorești definitive și sper ca, în plan personal, să nu am nevoie în viitor de reafirmările statului de drept cu aceeași viteză pentru drepturile mele și ale familiei mele pentru că ar putea apărea prea târziu, poate chiar post mortem. 

E în regulă să nu acționăm pripit ca să nu greșim, să fim precauți, dar propun ca data viitoare să acționăm după aproape 4 decenii de la un fapt doar dacă aflăm că s-a descoperit un remediu care aduce oamenilor ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

După 36 de ani de pregătire cu un proces aflat în diverse proceduri judiciare, pe rolul instanțelor și reîntors repetat pentru reluarea cercetărilor la parchete mă așteptam ca statul să vină cu ceva mult mai muncit în toată perioada celor 3 decenii și jumătate decât o lege cu 3 articole, dar tot e ceva de bine, un progres, deci merităm felicitări: ”Bravos națiune, halal să ne fie!” (Citatul aparține dramaturgului I.L. Caragiale.)