17 Iunie | Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și secetei

 

Când auzim despre deșertificare, cei mai mulți dintre noi ne gândim la Sahara, la dune nesfârșite de nisip și la regiuni aflate la mii de kilometri depărtare de România. În realitate, degradarea terenurilor este un fenomen care poate afecta aproape orice zonă a lumii, inclusiv țara noastră. Procesul nu începe spectaculos și nici nu transformă peste noapte câmpiile în deșert. De cele mai multe ori, el se manifestă treptat, prin pierderea fertilității solului, reducerea resurselor de apă și apariția unor perioade de secetă din ce în ce mai frecvente.

Din acest motiv, Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și secetei, marcată anual pe 17 iunie, nu este doar o simplă dată din calendarul dedicat mediului. Ea reprezintă un semnal de alarmă privind modul în care folosim resursele naturale și efectele pe care deciziile de astăzi le pot avea asupra generațiilor viitoare.

Deșertificarea nu înseamnă doar nisip și căldură

Mulți oameni asociază deșertificarea exclusiv cu apariția dunelor de nisip, însă fenomenul este mult mai complex. Un teren poate fi afectat de deșertificare chiar dacă nu seamănă deloc cu imaginea clasică a unui deșert. Atunci când solul își pierde fertilitatea, capacitatea de a reține apa și posibilitatea de a susține vegetația, procesul de degradare este deja în desfășurare.

Schimbările climatice, exploatarea excesivă a terenurilor, despăduririle și practicile agricole necorespunzătoare contribuie la accelerarea acestui fenomen. În timp, terenurile productive pot deveni tot mai puțin capabile să susțină agricultura, biodiversitatea și echilibrul ecosistemelor locale.

Cât de mult din uscatul planetei este ocupat de deșerturi?

Privind o hartă a lumii, deșerturile pot părea doar câteva pete mari răspândite pe continente. În realitate, acestea ocupă aproximativ o treime din suprafața terestră neacoperită de ape. Dacă sunt incluse și deșerturile polare, proporția se apropie de 30% din totalul uscatului planetei.

Printre cele mai cunoscute se numără Sahara și Deșertul Arabic în Africa și Orientul Mijlociu, Gobi în Asia, Kalahari și Namib în sudul Africii, Atacama în America de Sud, Mojave și Sonora în America de Nord, precum și vastele regiuni aride din Australia.

Un fapt mai puțin cunoscut este că cel mai mare deșert de pe Pământ nu este Sahara, ci Antarctica. Deși este acoperită de gheață, cantitatea extrem de redusă de precipitații face ca acest continent să fie clasificat drept deșert polar. Acest exemplu arată că definiția unui deșert nu este dată de temperatură, ci de lipsa apei.

România și riscul degradării terenurilor

În România există deja regiuni în care seceta prelungită și degradarea solului reprezintă motive serioase de îngrijorare pentru agricultori și comunitățile locale. În special în sudul și sud-estul țării, perioadele cu precipitații reduse devin tot mai frecvente, iar temperaturile ridicate pun o presiune suplimentară asupra terenurilor agricole.

Reducerea suprafețelor împădurite, dispariția perdelelor forestiere și utilizarea necorespunzătoare a unor terenuri agricole pot amplifica efectele secetei. Chiar dacă România este departe de imaginea unui deșert clasic, ignorarea acestor probleme poate duce, în timp, la pierderea fertilității unor suprafețe importante de teren.

Cum putem combate seceta?

De multe ori avem impresia că seceta este un fenomen prea mare pentru a putea fi influențat de oameni. În realitate, există numeroase măsuri prin care efectele sale pot fi reduse.

Una dintre cele mai eficiente arme împotriva secetei este vegetația. Arborii și pădurile contribuie la menținerea umidității în sol, reduc evaporarea apei și influențează pozitiv microclimatul local. Din acest motiv, împăduririle și refacerea perdelelor forestiere sunt considerate investiții esențiale pentru protejarea terenurilor agricole.

La fel de importante sunt utilizarea responsabilă a apei, colectarea apei de ploaie, modernizarea sistemelor de irigații și aplicarea unor practici agricole care protejează structura solului. Un teren sănătos, bogat în materie organică, poate stoca mai multă apă și rezistă mai bine perioadelor secetoase.

Combaterea secetei nu depinde exclusiv de autorități. Fiecare comunitate, fiecare fermier și fiecare proprietar de teren poate contribui prin decizii care favorizează conservarea resurselor naturale și protejarea mediului.

Tema internațională a anului 2026

Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și secetei este organizată sub coordonarea Convenției Organizației Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării (UNCCD), instituția care promovează la nivel global protejarea terenurilor și gestionarea durabilă a resurselor naturale.

În anul 2026, mesajul central este sintetizat prin sloganul „Rangelands: Recognize. Respect. Restore.”, care atrage atenția asupra importanței terenurilor de pășunat pentru producția de hrană, biodiversitate, conservarea apei și echilibrul climatic. În numeroase state sunt organizate conferințe, dezbateri, campanii educative și proiecte de restaurare a terenurilor degradate, toate având scopul de a evidenția legătura directă dintre sănătatea solului și bunăstarea oamenilor.

Această zi internațională transmite un mesaj simplu, dar important: terenurile fertile reprezintă una dintre cele mai valoroase resurse ale omenirii, iar pierderea lor poate avea efecte economice, sociale și de mediu care se resimt timp de generații.

Concluzie

Poate că un singur om nu poate opri înaintarea unui deșert și nici nu poate schimba de unul singur clima planetei. Totuși, milioane de oameni care protejează pădurile, folosesc responsabil apa și susțin măsuri eficiente pentru conservarea mediului pot influența direcția în care evoluează lumea în care trăim.

Deșertificarea nu începe cu apariția unor dune spectaculoase, ci cu degradarea lentă a solului. În mod similar, combaterea ei nu începe prin proiecte grandioase, ci prin responsabilitate, informare și grijă față de resursele naturale de care depinde viitorul nostru. Ziua de 17 iunie ne reamintește că protejarea pământului fertil înseamnă, de fapt, protejarea propriei noastre existențe.