"Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, cerem prim-ministrului și ministrului Afacerilor Interne să aloce de urgență fondurile necesare pentru reabilitarea adăposturilor de protecție civilă și să prezinte public un plan cu termene clare pentru punerea lor în funcțiune." Declic
"România este complet nepregătită să își protejeze cetățenii în situații de urgență. Potrivit datelor oficiale, doar 9,4% dintre cele 5.770 de adăposturi de protecție civilă din țară sunt funcționale. În cazul unei crize, milioane de oameni ar rămâne fără un loc sigur în care să se adăpostească." Declic
"La Galați a sunat alerta pe telefoane. După atacul cu dronă asupra unui bloc, oamenii au fost îndemnați să se adăpostească. Dar, în tot județul Galați există doar 7 adăposturi funcționale. Și, în toată România, doar 545 dintre cele 5.770 de adăposturi sunt funcționale. Semnează pentru adăposturi acum, nu pentru condoleanțe după." Declic
Sigur că au luat ei niște măsuri de protecție civilă, însă e clar că nu s-au gândit la toate. Voi pleca de la premisa că statistica prezentată ar putea fi corectă și chiar nu există suficiente adăposturi pentru toată populația. Dacă ți se pare că dramatizăm o situație care s-a perpetuat câteva decenii și nu a deranjat pe nimeni, atunci gândește-te că la noapte te trezești în sunetul alarmei pe telefon și a unui mesaj în sensul să părăsiți locuințele și să vă adăpostiți în cele mai apropiate adăposturi publice. Ce faci, cum te protejezi pe tine, cum îți protejezi familia?
Cunoști adresa vreunui adăpost, ai vizitat vreodată unul? Ai participat la exerciții de protecție civilă în care a sunat alarma și v-ați dus pe calea cea mai scurtă într-un adăpost public în care ai stat o oră împreună cu alți cetățeni? Nu, nu cred că s-au organizat. Pur și simplu la exercițiul lunar într-o zi sună alarma din localitate, dacă se face exercițiul, numai ca să se asigure că sună. Ce se întâmplă cu populația după ce sună alarma în caz de pericol public ... Dumnezeu cu mila!
Faptul că am aflat acum situația reală prezentată de Declic de lipsă de respect și considerație pentru viețile noastre pe care ar trebui să le protejeze prin refacerea adăposturilor existente și a construirii altor adăposturi noi în număr suficient, îmi certifică opinia mai veche pe care nu mi-a contrazis-o nimeni dintre cei ce aveau obligația să ne demonstreze contrariul: vie sau moartă valorez doar în statistici, cu excepția zilei de votare și a stabilirii și executării taxelor și impozitelor locale când valorez nominal, ca individ, reprezint o persoană.
Alătură-te demersului organizat de către Declic, accesează site-ul declic.ro și semnează această petiție pentru s-i ajuta să facă demersurile necesare pe lângă autoritățile publice competente să procedeze la restabilirea situației celor peste 5000 de adăposturi nefuncționale și să construiască altele noi în completare, într-un număr suficient pentru întreaga populație. În acest mod ne vor demonstra faptul că sunt orientați spre cetățean în exercitarea funcțiilor lor de demnitate publică, spre protecția vieților noastre, deși puteau și trebuiau să o facă fără intervenția ONG-urilor și a cetățenilor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu